Trotuartinetiștii

Darwin spunea că rezistă speciile care se adaptează. Eu cred că m-am adaptat până acum, inclusiv bicicliștilor care îmi sar în fața mașinii pe trecerea de pietoni sau care mă claxonează la 1-2 metri când vin din spate, pe trotuar, deși pista de biciclete este liberă.

Am supraviețuit chiar unui biciclist cu Bolt Food care a dat peste mine, tot pe trotuar și care se enervase că de ce nu l-am lăsat să mă depășească prin dreapta, cum s-a gândit el că ar fi trebuit, deși eu mergeam pe acolo.

Dar acum, recunosc, sunt depășit de situație.

Asta pentru că au apărut și s-au înmulțit în ultima vreme trotuartinetiștii.

Ce sunt aceștia? Sunt trotinetiștii și alții urcați pe dispozitive electrice care aleargă cu peste 30 de km la oră, pe trotuar.

Dacă la bicicletă mai scârțâie un lanț, o pedală ceva și simți că e cineva în spate, la ăștia nu e niciun zgomot. Iar dacă totuși simți, la ce viteze au, e prea târziu.

Îmi stă inima în loc când țâșnesc pe lângă mine, pentru că nu le aud motorul electric și mă sperii, asta deși pista de biciclete este liberă.

Degeaba mă opresc, îmi trag sufletul, beau o gură de apă, că atunci când zic că mi-am revenit, vine altul.

Mai nou, au apărut tot pe trotuar și mopedurile electrice purtătoare de cutii de la firmele de cărat mâncare și știți că deja am avut o tamponare cu un astfel de cărător pe bicicletă.

Nu mă adaptez, cum vă spuneam, oricât aș încerca. Ce să fac?

Să părăsesc trotuarul și să merg eu pe pista de biciclete? Să mă duc pe stradă, printre mașini și tramvaie?

Sau să aștept să se stingă fenomenul de la sine?

Că la câte accidente am auzit că sunt cu astfel de persoane care se cred pietoni când sunt pe trotinete, parcă ar mai fi de un leu speranță.

Nu că le-aș vrea răul, evident. Doar zic.

Foto: Freepik