Partidul Comunist Român, 1921 -1943, grup antiromânesc controlat de Moscova

În perioada dintre anii 1921 și 1943, România a fost martoră la ascensiunea și decăderea Partidului Comunist Român (PCR). Conform unui material compilat și editat de dr. Corina Snitar de la Universitatea din Glasgow și menționat de G4Media într-un articol recent, Partidul Comunist Român a fost construit și reasamblat de mai multe ori, în conformitate cu planurile Moscovei.

Conform documentelor istorice, partidul a fost un grup politic cu legături strânse cu Cominternul, organizație internațională condusă de sovietici. În ciuda scopului declarat de a promova interesele clasei muncitoare, PCR a evoluat rapid într-o entitate controlată din umbră de Moscova, cu acțiuni care contraveneau intereselor României și amenințau unirea de la 1918.

Încă de la înființarea sa în 1921, PCR a fost marcat de pierderea accelerată a susținătorilor săi cu vederi de stânga, ceea ce a însemnat un impact nesemnificativ în peisajul politic românesc interbelic. Cu toate că s-a format prin divizarea Partidului Socialist și a avut inițial acces la peste 200.000 de muncitori, prin sindicate, PCR a ajuns să aibă doar doi ani mai puțin, 500 de membri.

Controlul strâns al Moscovei a dus la schimbări frecvente în conducere și la reorganizări repetate ale partidului pentru a se conforma directivelor din exterior. Acestea au contribuit și la fragmentarea și slăbirea partidului. Documentele arată că secțiunea română a Cominternului a fost mai preocupată de propaganda sovietică și de securitatea sa proprie, decât de emanciparea clasei muncitoare din România.

Relația tensionată dintre PCR și interesele naționale românești a devenit evidentă în momentul în care partidul a fost scos în afara legii în 1924, pentru activități împotriva intereselor naționale. Atunci, ministrul justiției Gheorghe Mârzescu a emis o lege de reglementare care a autorizat, de facto, desființarea tuturor partidelor şi organizațiilor extremiste, printre care și partidul comunist. În urma acestei măsuri, PCR a continuat să funcționeze, dar în clandestinitate, cu sedii în afara țării, la Moscova și la Harcov și cu membri emigranți români în URSS, subminând în continuare stabilitatea țării.

Iar de-a lungul anilor, conducătorii PCR precum Vitali Holostenko, Marcel Pauker, Alexandru Stefanski sau Boris Stefanov, nu au fost români, ci indivizi din afara țării, ceea ce a generat suspiciuni cu privire la caracterul românesc și la adevăratele lor intenții și loialități. „Nici faptul că PCR a fost condus succesiv de doi etnici maghiari, Bela Brainer şi Stefan Foris, nu a fost de folos partidului”, mai scrie G4Media.

În ciuda unei prezențe șubrede în rândul muncitorilor și a conflictelor interne, PCR a avut între anii 1921 – 1943 o serie de misiuni promovate de Comintern. De la recrutarea de voluntari în conflicte străine, cum ar fi războiul civil spaniol, la propagandă în favoarea intereselor sovietice și destabilizarea României în plan intern. Concomitent cu păstrarea cu prioritate a poziției partidului în raport cu Moscova și întărirea în organizații a liderilor săi care, așa cum am specificat, nu erau români și care fuseseră impuși de Uniunea Sovietică.

Continuarea în Gazeta de Stâlpeni