Masa, semnificatie si unicitate

Dupa „lupta” de a supravietui,  in functie de cantitatea de resurse consumate, omul este in continua presiune, aflat la limita iesirii din anonimat si  accesul la semnificatie. Promovata mai mult sau mai putin, in functie de temperament dar si de educatie, dorinta de afirmare, de iesire „din rand”, este si va ramane un impuls subconstient care poate da recunoastere si pretuire sau oprobriul celorlati, in functie de calea de evidentiere aleasa: pozitiva sau negativa. Plecat pe calea sa, omul se poate transforma intr-un lider sau model pentru altii sau, dimpotriva, intr-un contraexemplu, chiar daca si acesta din urma isi poate gasi adepti.

Un raport realizat pentru grupurile sociale afirma ca 5% dintre noi miscam lumea, 15% dintre noi asistam pasivi cum lumea se schimba sub ochii nostri, iar 80% dintre noi constatam ca lumea s-a schimbat. Tot acelasi raport spune ca nu toti cei 5% sunt faimosi, cunoscuti de catre societate. Unii dintre ei aleg sa ramana in anonimatul asigurat de grupul sau miscarea din care fac parte si care el insusi, cu aportul fiecaruia, misca lucrurile. De aceea a nu se confunda unicitatea si semnificatia unei persoane cu faima sa: cele mai multe cazuri din media arata contrariul, adica faima unor persoane goale de continut (si/sau goale si de haine).

Facand astfel separatia dintre persoane „esenta” si persoane „comune”, trebuie spus ca procentul de 5% este permanent valabil, iar disparitia unei persoane esenta din acest grup lasa locul alteia. Comunistii au inteles foarte bine acest adevar si au eradicat in totalitate acea elita in inchisorile de la Pitesti sau de la Sighet, inlocuind-o cu o „elita” conforma scopurilor sale. Efectele acelei suprimari se vad si astazi, urmandu-se un tipar pe care comunistii l-au introdus in mentalul comun: privilegiati, protejati de legea pe care ei si-au creat-o, cu acces la forme de venit oneroase, ombilical legate de bugetul de stat.

Ceilalti 95% se simt tradati, parasiti, exploatati, aleg sa emigreze, sa lucreze in zona gri sau la negru, refuleaza pe bloguri, pe forumuri, intrand in depresie sau se agata de orice farama de speranta pentru a iesi la liman. Si in timp ce o populatie se chinuie in ape tulburi, la limita supravietuirii, directia in care suntem atrasi de „elitele” autohtone este tot mai departe de interesele fiecaruia dintre noi. Ca masa am ajuns o patura compacta de cotizanti la bunastarea altora, urandu-ne pentru un mic sau mare avantaj pe care unii il au fata de ceilalti, fie ca tine de timp, de bani, de pozitie sau potential.

Ca orice fiinta vie, un om are nevoie de un mediu care sa-l ajute sa creasca. Ca si plantele care au nevoie de un teren propice, oamenii au nevoie nu de siguranta zilei de maine, cum total eronat se crede, ci de educatie si de legi care sa-i apere interesele in raport cu statul. Pentru ca sistemele politice democratice in care cetateanul, in raport cu statul, este suveran, au avut de castigat pe termen lung in comparatie cu un sistem in care statul este deasupra cetateanului. Pentru cine nu crede am sa dau exemplul Uniunii Sovietice.

In al doilea razboi mondial, URSS a pierdut mai mult de 16% din populatia inregistrata in 1939, din care „numai” 8,8-10,7 milioane de morti au fost militari dintr-un total de 23,954 milioane de pierderi de vieti omenesti. Asta pentru ca sistemul cerea sacrificiul de vieti omenesti dar salvarea tehnicii (mentalitate care a fost imprumutata si la noi, unde pilotul trebuia sa moara odata cu avionul care se defecta si intra in picaj). Aflandu-se printre „marii invingatori” ai celui de-al doilea razboi mondial, Uniunea Sovietica si-a impus sistemul sau politic asupra Europei de Est si nu numai, un sistem care, dupa 50 de ani s-a dovedit falimentar prin insasi esenta lui, minimalizand cetateanul si introducandu-l intr-o masa compacta, fara semnificatie, la discretia unei „elite” luminate si conducatoare.

Din pacate politicienii nostri nu se pot rupe de aceasta mentalitate, pe de o parte platind ca in mass-media sa apara o stare conflictuala, apocaliptica chiar, iar pe de alta parte impunand o „elita” nesemnificativa, viciata, rupta de mase. Mai mult, masurile luate de a se aplica unitar, fara deosebire, a unor prevederi care limiteaza exprimarea umana, ii afecteaza interesele si al ataca pe cetatean, asa cum este el inteles ca persoana cu venituri care sa-i asigure o pozitie echilibrata si un grad mare de implicare sociala (component al clasei de mijloc), arata o ura fata de un potential ocupant la locul pentru care el, politicianul, a platit si pe care considera ca il merita. In stilul sefului care isi apara scaunul, politicianul va incerca toate mijloacele prin care sa fie ales (direct sau pe liste) si prin care sa-si mentina sau sa-si creasca puterea care sa-i asigure un venit constant si consistent. In acest nou rol, indiferent de coloratura politica, el se va uni contrar tuturor ratiunilor ideologice, in formatiuni politice de genul USL sau CDR sau FSN sau alte aliante care sa arate „altfel” in ochii cetateanului votant, care-si va amaneta viitorul sau si al familiei pentru inca o punga cu faina si rabdari prajite.

Iata cum mediul propice are doua subintelesuri: pentru ei si pentru noi. Creandu-si si fiind lasati sa si-l mentina, mediul „elitelor false” va lasa sa creasca plante viciate care nu vor avea niciun interes pentru mediul corect, pentru semnificatie si unicitate. De aceea Legea Lustratiei nu va trece sau se va spune ca este tardiva, de aceea se sare in sus la fiecare nou dosar penal, de aceea se „guita” in televizoare la incercarile de modernizare a justitiei. In timp ce masele credule, se vor misca ideatic de la stanga la dreapta, dupa cum se indica la televiziuni, intr-un balans ce seamana cu cel al celui bonav de schizofrenie, nemaigasindu-si unicitatea, identitatea, sensul, drumul, importanta, menirea sau Dumnezeul din noi.