Skip to content

Logică … ilogică

Hai să intrăm putin în „logica” echipei lui Cîțu/Iohannis:

1. Moțiunea.

Ea oricum va fi dezbătută și votată. A spus-o și Orban ieri, la TV. Astfel că eforturile de a o amâna după congres se vor întoarce ca un bumerang către susținătorii lui Cîțu deoarece vor fi în situația de a încerca să formeze un nou guvern, dar fără Cîțu premier:

  • USR nu îl dorește,
  • PSD, în varianta USL2.0, va dori un premier de la ei pentru că au avut mai multe voturi decât PNL anul trecut.

Și atunci, de ce să mergi pe o mână moartă, președinte de partid, fără șanse de a mai fi premier? Vi se pare logic?

2. Sinecuri.

Toți cei care au primit posturi, promisiuni și sinecuri de la Cîțu ar trebui să știe că le vor pierde la fel de ușor. Un nou guvern va însemna fie o revenire la situația inițială, fie o nouă împărțire de posturi.

Indiferent că este vorba de un guvern cu PSD sau de revenirea USR, oricât se dă Rareș cu fundul de asfalt că aceștia trebuie să accepte condiții mai dure, dacă vor la guvernare, PNL va trebui să cedeze din ce are acum. Ba mai mult, în varianta USL 2.0 vor pleca și mai mulți, pentru că PSD are dreptul la mai multe posturi dacă se păstrează proporția voturilor.

Si atunci, de ce să te vinzi pentru o lună sau două de avantaje efemere? Nu e o prostie?

3. Bani.

Banii din PNDL 3 promisi de Cîțu, așa cum spunea Orban ieri, sunt cu dedicație pentru primarii PNL pentru că, același Orban a spus, fondurile din PNDL 1 si 2 au fost predominant orientate către PSD.

Însă, o revenire a USR în guvern înseamnă criterii dure de acordare de bani, ceea ce știu că nu le convine primarilor PNL, iar un USL 2.0 înseamnă o împărțeală cu primarii PSD și riscul ca promisiunile de acum să ajungă vorbe goale.

Și atunci, sunt acești bani siguri dacă iese Cîțu? Nu, evident.

Iată trei puncte de reflecție care să vă dea de gândit. Și prin care să înțelegeți că nu există acea logică în ceea ce îl privește pe Cîțu, aceea că PNL face jocurile cum vrea.

Nope! Pentru că PNL nu a câștigat alegerile de anul trecut și este obligat să facă alianță de guvernare. Dacă nu vrea să stea în opoziție, evident.

Ceea ce ar insemna undeva la 5% în 2024, costul unei oportunități ratate.

Foto: EDUPEDU.RO

Articolul are 0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Back To Top
Search