Da’ de ce să dăm cu var?
Zicea George Topârceanu în poezia „Viața la țară”:
„Când se ia câte-o măsură,
Lumea-njură
Pe agentul sanitar
Și-l întreabă, fără noimă,
– Ce-ai cu noi, mă,
Pentru ce să dăm cu var?”.
Alexandru Rafila, dar și alții, par că știu foarte bine că dacii liberi sunt votanți PSD, PNL, AUR și că nu prea au o relație bună nici cu datul cu var și nici cu măsurile sanitare. Nu de ieri – de azi, ci încă de pe vremea când se săpa tunelul ăla energetic prin Bucegi.
Mai știu și că aceiași daci liberi sunt foarte buni prieteni cu înjurăturile. Asta se vede, spre exemplu, în comentariile la postările specialiștilor în pandemie, Răzvan Cherecheș, Octavian Jurma sau alții. Respectiv cum strănepoții ălora care înjurau agentul sanitar și care acum au acces la internet, aruncă lături suburbane celor evident mai pregătiți decât ei în domeniu, contestându-le această competență.
Vorba tot a lui Topârceanu:
„… când n-are treabă,
Orice babă
Este medic comunal”
… și expertă în COVID și în conspiraționism.
USL nu dorește să piardă această popularitate obținută la țară și nici în rândul celor ajunși de la țară la oraș, popularitate cu care a ajuns acum la putere. Chiar l-ar înjura și ei pe agentul sanitar, bucuroși și cu un ochi la sondaje, în rând cu dacii liberi, dacă n-ar fi chiar ei în scaunul agentului sanitar.
Așa că, ce s-au gândit? Să se facă că iau măsuri.
Dl. Ministru al Sănătății Rafila a organizat un simpozion despre valul 5 de COVID, respectiv despre datul cu var. Împreună cu el a participat d-na Pistol de la INSP. Respectiv d-na care măsluia datele pandemiei anul trecut, pentru ca PNL să țină mirobolantul congres în care i-au dat un șut în fund lui Orban, cel care nu dorea nici mort refacerea USL-ului.
Simpozionul a fost transmis în direct de toate televiziunile. S-au prezentat diapozitive frumos colorate, cu scenarii pesimiste și optimiste, s-au făcut planuri, s-a vorbit, s-a explicat… și cam atât în ceea ce privește valul 5.
Un fel de spoială, cât să nu se spună că n-au făcut nimic, dar nici că nu au făcut, pentru că nu vor să supere. Ceva de genul „noi am spus că e bine să se dea cu var, dar nu vrem să obligăm pe nimeni să o facă. Că noi suntem băieți de comitet, nu agentul ăla sanitar de la țară care te mai și amendează”.
Acum, este valul 5 pregătit de autorități? Nu, nu avem nici obligativitatea certificatului anti-COVID, nici măsuri de reducere a infectării, nici mai multe secții ATI. Asta pentru că dacii liberi, prin vocea lui Simion și a Șoșoacei, strigă „ce-ai cu noi, mă?” și nu acceptă in ruptul capului să mai dea iar cu var. După cum spuneam, ei fiind ființe libere și cu demnitatea la purtător.
Azi populația, după ce s-a distrat de Crăciun și Revelion este mulțumită. Chiar dacă vor mai muri unii inutil în ianuarie-martie, în valul 5, va fi, evident, voia Domnului. Iar politicienii care i-au înjurat pe cei de la USR că nu au luat măsuri înainte de valul 4, au făcut și ei la fel. Ba mai mult, au adus și o găleată de populism în ecuație, pentru că la asta se pricep ei cel mai bine.
Cum spunea un ficus de pe la oraș care făcea praf, cu un palton aruncat pe coviltirul caleștii SPP-ului: statul a eșuat în a-și proteja cetățenii. Da, numai că protecția aia, pe care o înțelege orice agent sanitar de la țară, e și datul cu var.
Articolul are 0 comentarii