Comunități captive între politica necredibilă și societatea civilă aproape inexistentă

Aproape toate știrile și dezbaterile din prime-time de la televizor, indiferent că postul este cu difuzare locală sau națională, sunt despre politică: ce a mai dezbătut parlamentul, ce a mai decis CEX-ul unui partid, ce importantă persoană politică a mai fost condamnată și a fugit din țară, ce șanse are X sau Y la nu știu ce funcție de unde să poată servi partidul care l-a pus să candideze, mai puțin comunitatea pe care ar trebui să o reprezinte.

Aflat între problemele sale obișnuite și sarcina zilnică de a munci, așa cum poate, pentru a aduce banii în familie pentru supraviețuire, plus plata ratelor la CAR sau la bancă, cetățeanul este bombardat, până la saturație, cu informație care nu numai că pare a-i fi străină, dar nu îi este nici de folos în a trăi un pic mai bine. Tot ceea ce pare să facă pentru protecția și relativul său confort psihic este să reducă aceste canale de informare și să înjure, printre dinți, spunându-și că toți politicienii sunt hoți, mincinoși și de rea credință. Chiar și celor cu mai multă înțelegere a fenomenului politic, seria de mesaje discordante și schimbările de interese pe scena politică națională și locală îi fac să rămână de multe ori în afara jocului și să nu mai priceapă nimic din ceea ce se întâmplă.

Politica a devenit un teren în care competența și buna credință a jucătorilor din prim plan sunt vădit de cel mai mic nivel, dar în care competența consilierilor din spatele acestora este din ce în ce mai mare în arta războiului pentru putere a celor pe care îi servesc. A ajuns, așadar, un joc în care niște incompetenți cu bani mulți plătesc regește competenți care să-i țină la putere. Ea este nu numai decredibilizată în ochii cetățenilor, ci, repudiată, neînțeleasă, maculată și dezgustătoare.

Ni se induce faptul că politica este totul și pretutindeni, mare cât toată imaginea pe care fiecare o avem despre țară, despre viitor, despre valorile în care ar trebui să credem și pe care să le apărăm, la nevoie. Politica pare a fi așadar, răul necesar și singurul mod de a fi exista al unei țări sufocate de corupție, lipsă de transparență, abandon al intereselor naționale.
Nimic mai fals, este doar o bulă umflată artificial, o impresie indusă pe bani mulți și în care nu trebuie să credem.

Sub nivelul politic există societatea civila, organizată sau nu. Există adevăruri fundamentale care, necondiționat, ar putea avea valoare de repere naționale în baza cărora omul obișnuit, sătul de zgomotul de fond făcut de politicieni, să-și așeze propria existență, propriul viitor și propria identitate. Sub nivelul politic ar trebui să fie prezente și să comunice cu cetățenii academia, școala, biserica, presa de calitate. Instinctual oamenii ar trebui să-și caute reperele în credință, să caute educația de calitate și să urmeze oamenii educați, să caute informație relevantă și verificată, promovată de presa quality, atât cât ea mai există.

Toate statele civilizate cu o societate civilă puternică reușesc să aibă un nivel de trai pe care românii doar îl visează. Toate statele civilizate cu o societate civilă puternică, cu o declarație de independență adoptată prin consens, cu constituții verificate sau cu drepturi ale omului puse la fundația națiunii lor, sunt state puternice. Acolo politicul a fost chemat să clădească națiuni, fiind natural legat de societate și nu rupt de aceasta așa cum vedem în România.

Politicul de la noi ar trebui să fie nu ignorat, pentru că asta ar aduce o prezență mică la vot, ci separat de multe din sectoarele importante ale statului, pentru o minimă curățenie morală: scos din zona fiscală pentru ca toți condamnații penal să plătească integral prejudiciul produs, iar confiscarea averilor nejustificate să nu depindă de un șef numit politic. Scos din zona socială, pentru ca un primar de rea credință să nu șantajeze pe cei aflați în nevoie de votul pentru acesta. Scos din zona juridică, inclusiv a Curții Constituționale, pentru ca interpretarea legii să nu depindă de interese de partid.

De fapt politicul ar trebui scos de tot din comunitățile locale: este nevoie de un primar al comunei, nu al unui anumit partid. Este nevoie de consilieri care să urmărească îndeplinirea unor politici publice locale, nu să se teamă că partidul îi va scoate de pe liste și înlocuiți cu oameni mai obedienți. Iar alegerile într-un singur tur de scrutin, această anomalie girată tot politic, ar trebui să unească cetățenii pentru a vota, cu toții, un candidat unic, de bună credință și competent.

Ce să punem însă în loc? Raspunsul este „societate civilă”: asociații și fundații care să monitorizeze spectrul politic, să intervină public sau în justiție când legea și buna credință sunt încălcate, să identifice, în sânul său următorii lideri locali, pe care să-i construiască public, să informeze cetățenii despre ceea ce contează și să regleze, prin formatori de opinie, jocul politic înclinând balanța către bună credință și competență.

Poate România să facă asta? Nu știu și nu cred că cineva poate da răspuns la o astfel de întrebare dificilă.

Se poate însă la nivel local. Eu asta încerc să schimb la Stâlpeni, cu mijloacele la îndemână (site-ul stalpeni.ro si un grup Facebook), cu oamenii care la început au fost reticenți dar care acum se implică tot mai mult, cu activul toxic al unor partide care produc mult zgomot de fond pentru a dilua mesajele, cu câțiva tineri de foarte bună calitate care se implică civic și politic, cu timpul destul de limitat pe care îl avem fiecare dintre noi. Sper să reușesc, pentru că angajamentul meu va fi pe 4 ani, nu doar până la următoarele alegeri.

După ce reușim să ne întărim societatea civilă, abia atunci, cu bună credință, ar trebui să repunem politicul pe o fundație solidă, cu reguli clare scrise în constituție, cu cât mai puține drepturi pentru politicieni și mai multe pentru cetățenii pe care aceștia sunt plătiți să îi servească.

foto: freepick.com

0 Comentarii

Scrie un comentariu