Avem OM?

Pe la 1860, vazand cum un domnitor pamantean duce statul roman intr-o fundatura balcanica, politicienii de atunci s-au gandit ca o resetare a statului este nu numai necesara, dar si urgent de infaptuit.

Astfel incat au inceput discutiile despre cum sa arate viitorul stat roman. Iar monarhia li s-a parut ca singura optiune de fundatie pe care sa aseze Romania, intr-o perspectiva de integrare europeana si o consolidare a unei natiuni romane intre hotarele limbii romane.

Istoria o cunoasteti: in 1866 Romania devine monarhie, apoi regat monarhic, isi tipareste propria moneda, trece invingatoare printr-un razboi de independenta la 1877-1878, apogeul fiind Marea Unire de la 1918.

Nimic din toate acesteanu s-ar fi intamplat fara viziunea unor politicieni care ar fi facut totul pentru tara si prea putin pentru ei. Iar totul, dar absolut totul, s-a facut prin consens social: romanii au votat pentru monarhie, romanii au luptat in razboi si si-au dat pretul suprem, romanii au facut marea unire. Politicienii de atunci doar au setat jocul politic inspre atingerea unui obiectiv national maret.

Astazi suntem exact in momentul 1860. O Romanie al carei stat e falimentar, inechitabil cu cetatenii sai, aflat in disolutie si contestat public din interior. O tara din care lumea fuge pentru ca nu ne putem ingriji de nevoile de securitate, de subzistenta si de implinire personala ale semenilor nostri.

Intrebare:

Exista acum politicieni care, la fel ca cei din a doua jumatate a secolului XIX, pot propune populatiei un proiect de tara care sa duca la consolidarea natiunii romane pe adevarurile fundamentale unanim acceptate in lumea democratica, respectiv implinire personala, libertate, egalitate si responsabilitate sociala?

Sau ne multumim cu niste politruci de caviar si niste frustrati ca nu au inca puterea, dar care vor o „altfel de politica”, una care sa dezbine si sa faca romanii sa se urasca intre ei inventandu-le culpe pentru care statul este vinovat?

foto: freepick.com