Skip to content

Tristetea unui sef de partid

Am fost ieri la intalnirea organizata de USR Timis la care a fost invitat Nicusor Dan. Specific ca am votat USR in decembrie dar nu sunt membru de partid.
 
Am intervenit pe doua subiecte:
 

1. POZITIONAREA USR.

Multi confunda cu doctrina politica. USR fiind un partid nou (abia 6 luni) este inca un partid civic. De aceea cred ca o conturare doctrinara este inca devreme de discutat. Dar o pozitionare politica este mai mult decat necesara pentru ca in lipsa ei produce confuzie cu dezavantaje pe termen lung.
 
De aceea am specificat ca pozitionarea USR trebuie sa fie una singura: ANTI-PSD. Daca PSD se pozitioneaza ca fiind de stanga, USR trebuie sa se pozitioneze de dreapta. Si invers.
 
Din pacate Nicusor Dan a evitat raspunsul la aceasta intrebare spunand ca nici PNL nu e un partid digerabil. Perfect adevarat. Dar daca lumea te percepe a fi ANTI-PNL si nu ANTI-PSD e ca si cum te iei de ala micu’ pentru ca eviti lupta cu Goliat. Si ca ai fi de stanga. Aiurea, nu?
 

2. STRATEGIA USR.

Din punct de vedere militar, orice actiune ofensiva are 4 componente:
 
a. baza ofensivei. Politic inseamna baza de simpatizanti si votanti. Daca USR refuza o apropiere la nivel de conducere de Dacian Ciolos, baza comuna de ofensiva se micsoreaza. In loc sa ai forta USR si Platforma Romania 100 (pentru ca asta inseamna baza) tu te stingi in lupte intestine pe subiecte mici: Clotilde Armand, Matei Paun, Dacian Ciolos…
 
b. umerii ofensivei. Politic inseamna aliati. Nu te poti bate cu toti in acelasi timp. Ai nevoie de cateva puncte tari care sa-ti asigure intrarea in lupta, flancurile si spatele cand esti in actiune. Ce aliati are USR? Nu se stie. Nici extern (poate fi PPE sau PSE sau ALDE, in functie de afinitati), poate fi o retea de asociatii si fundatii sau chiar o alianta politica cu un alt partid parlamentar. USR nu pare a avea nimic din toate acestea.
 
c. dispozitivul de lupta. Politic inseamna structura de partid si cercurile de simpatizanti. Din ce am auzit de la Nicusor Dan exista cateva structuri cu 2 pana la 7 oameni: structura de politici publice, structura juridica, structura financiar-contabila si cam atat. Sper sa nu fi inteles eu gresit. Ori in actiune ai nevoie de omul potrivit la locul potrivit. Si de oameni care nu someaza cand actiunea e in toi. Numai ca, atunci cand nu te gandesti la o ofensiva, ci la o „crestere naturala”, structura nu pare a fi luata in calcul ca un factor important. Ceea ce este gresit: 1 e un numar mult prea mic pentru a avea semnificatie.
 
d. obiectivele A de scurta durata, B de lunga durata. Nicusor Dan spune ca nu are in vedere un obiectiv A, de scurta durata, ci unul B pe termen lung, respectiv 2019-2020. Adica alegerile. In logica de partid suna bine, doar ca politic sunt niste etape pana atunci. Daca nu ai un obiectiv intermediar pana in 2020 s-ar putea sa constientizezi la un moment dat ca nu ai cum sa faci reglajele necesare. In plus, niciodata nu continui actiunea intre obiectivul A si obiectivul B cu aceeasi structura si cu aceeasi oameni. Pentru ca ii uzezi prematur si le distrugi atat imaginea cat si increderea in leadership. PSD a initiat OUG 13 cu Iordache, ca obiectiv A si continua lupta cu Serban Nicolae si Eugen Nicolicea pentru obiectivul B, lege in parlament. In timp ce ii tine pe Grindeanu si Dragnea departe de actiune.
 
Raspunsul lui Nicusor Dan pe tema strategiei USR inseamna ca isi asuma singur conducerea partidului catre un obiectiv A, respectiv alegerile, fara a avea o baza solida, fara a avea aliati, fara o structura potrivita si cu un obiectiv indraznet de 25% din voturi. Probabil si o candidatura cu succes la prezidentiale. Obiectiv mare, bazat mai degraba pe greselile altora si nu pe o actiune conjugata de partid. Ceea ce nu arata nici pe departe ca un obiectiv realizabil.

Articolul are 2 comentarii

  1. USR are nevoie de trei lucruri:
    O denumire corectă ( faza cu salvatul e cam redundantă, le-aș propune Uniunea „Schimbăm România!”.
    O poziționare, după cum ai spus și tu, Andrei, în câmpul tactic politic și o strategie pentru viitor, gândită SMART, inclusiv doctrinar și programatic.
    Un lider care să „treacă sticla”, cu dorința de a pune în aplicare celelalte puncte de mai sus și cu mesaje clare și neechivoce ( adică exact opusul lui ND).
    Evident, nimic din asta nu se va întâmpla, iar actualul USR va muri speranță, alimentând lehamitea corporatiștilor, uberiștilor și a tuturor celorlalți micționari pe procesul electoral……

  2. Am incredere in oamenii pe care i-am vazut in filiala Timis. Plus cei doi parlamentari. S-ar putea schimba ceva dar, evident, e numai o posibilitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back To Top
Search