„Patrioții”
Dacă ești pentru amânarea intrării în Schengen, atunci nu ești patriot. Pentru că patrioții, gen Adrian Năstase, Liviu Dragnea, Kelemen Hunor, Marcel Ciolacu și alții, sunt cei care vor banii UE, dar pe legile României Penale. Ca în Ungaria.
În 1990 România avea zero datorii. Au venit patrioții și ne-au împrumutat de am ajuns datori peste 50% din PIB, cu dobânzi ce se apropie astăzi de două cifre, în timp ce Bulgaria are o dobândă de puțin peste 1%.
Ce s-a întâmplat cu banii împrumutați? Au făcut patrioții autostrăzi? Păi nu spunea nu știu care patriot din ăsta că nu vor autostrăzi pentru că atunci românii vor trăi mult mai bine și atunci nu vor mai vota partidele de patrioți? Ori alt patriot, cizmar, care zicea că dacă avem autostrăzi atunci ne vor invada mai ușor rușii?
Așa că patrioții ne țin fără autostrăzi, dar independenți, chiar dacă săraci, atât cât să nu ieșim în stradă și să votăm patrioții care ne spun că merităm să intrăm în Schengen pentru că avem cele mai sigure vămi din lume.
Avem, dar cum ajungi la ele, că patrioții au furat autostrăzile alea care ne-ar fi dus la vămi? Și ce se mai face, se face în ritm de melc, cu țârâita și asta pentru că suntem împinși de la spate de UE cu PNRR-ul trădătorilor de la USR. Huo, crizatorilor!
Poate că vom intra in Schengen, cine știe, dar ce facem cu țara asta eșuată intenționat de patrioți? Că peste 85% dintre români spun că merge în direcție greșită, deși votăm la fiecare 4 ani aceeași direcție.
Cei din diaspora s-ar întoarce, dar nu prea au drag de România Penală după ce au văzut cum se trăiește în vest. Că dacă ar veni, cine știe?, poate ar pune osul la treabă și ar mai schimba ceva.
Dar cum să lase să se întâmple așa ceva patrioții care cântau că fac ceva pe diaspora pe ritm de manele? Și care doreau ca diaspora să nu aibă drept de vot, ori le făceau secții electorale nu pe la ambasade, ci ascunse de văzul românilor.
Deși, și dacă românii le-au găsit și l-au votat pe patriotul Iohannis au făcut mare brânză? Nu au făcut, că au avut grijă patrioții de la GRIVCO.
Acum aceiași patrioți vor pacea în Ucraina. Și cică, dacă nu vrem pace, ca ei, înseamnă că nu suntem umani și că iubim războiul. Criminali și sadici, cum ar veni.
Nu contează că nu poți face pace cu 0rc11. Că orice înțelegere cu ei este hârtie igienică și că pacea aceea ar însemna de fapt reluarea afacerilor patrioților întrerupte de embargoul asupra rusiei. Plus niște gaz și petrol scump.
Contează doar „bisnisurile”, pe bani mulți. Că patrioții nu sunt săraci. Nu, au grijă firmele de partid și instituțiile statului eșuat să fie bine furajați.
Plus justiția, evident, subordonată politic. Și mutilată prin noile legi ale patriotului Predoiu, promulgate de alt patriot, dar cu normă redusă, 2 ore pe lună, Klaus Iohannis.
Va urma probabil placa cu suveranismul, cepefismul și mai mulți bani pentru presă, ca toate astea să ne fie băgate în casă zilnic, până vom crede minciuna ca fiind adevărul dorit de patrioți.
Bine că economia duduie, atât cât mai poate și ea. Deci va fi bine. Patrioți să avem. În Schengen, evident.
Foto: Freepik
Articolul are 0 comentarii