Cersetor electoral

Am un spatiu comercial de vanzare intr-un imobil cu curte comuna. Pretul este OK dar mai trebuiesc ceva investitii si proprietara nu prea lasa la pret. Vecina ei vinde popcorn  intr-un spatiu central din Timisoara. Nu e de alte nationalitati cum ati fi tentati sa credeti, e sangvinica si, pentru ca vrea un vecin care sa cumpere dar cu care sa se inteleaga bine, ma tine la curent cu ultimele detalii despre pret si vizitatori.

Ieri m-am intalnit din nou cu ea (nici nu am cum sa o evit, e in drumul meu). Am discutat despre imobil si,  cand am vazut ca are clienti, am incercat sa-mi vad de treburi si m-am indepartat.

Nu am facut mai mult de 10 pasi cand ma striga si-mi face semn sa ma intorc. Revin curios sa stiu ce s-a intamplat, cand imi arata o doamna firava, miniona, in varsta, cu inceput de cocoasa, cu haine ponosite si parul gras:

– Domnu Andrei, da aici o semnatura, ma roaga doamna si-mi arata  un tabel pe care batranica il avea pe o foaie de hartie patata cu amprente negre si unde mai era un loc liber de completat.

– Despre ce? intreb curios in timp ce incerc sa citesc capul de tabel. Nu pot pentru ca batranica avea un tremurat dobandit, probabil cu varsta inaintata.

– Pentru Vadim. Hai domnu Andrei, zice doamna cu floricelele. Sa candideze si el la presedintie si sa castige si batranica un ban cinstit.

Aici incepe penibilitatea situatiei: pe de o parte eu care, daca semnez, asigur un venit pensionarei cu tabelul lui Vadim, pe de alta parte ma gandesc la faptul ca am jurat sa nu mai sustin niciun politician, fie el Basescu, Geoana, Vadim, Crin sau oricine altcineva. Ma dau un pas inapoi si, vinovat de cele ce mi se intampla si de decizia mea la cere tin mai mult raspund:

– Nu semnez, va rog sa nu va suparati. Mai ales ca nu pot sa sustin comunistii si nomenclaturistii.

– Ce sa spun, zice doamna cu popcornu ofuscata, dandu-si ochii pe spate. De parca Basescu e mai altfel. Hai domnu Andrei, da-o incolo de treaba. Semneaza ca nu moare nimeni de la o semnatura!

Atunci mi-am adus aminte de tata care a trebuit sa plece de acasa, la 14 ani si sa faca liceul la Braila ca doar acolo fusese primit pentru ca bunicul fusese declarat chiabur. De fratii tatei care fusesera dati afara din Academia militara pentru acelasi lucru. De procesele de retrocedare care i-au scurtat tatei viata cu cel putin 10 ani. De tot raul facut de comunisti, pe care ni l-au facut direct sau indirect, dar mai ales de circul facut de Vadim in Parlamentul Romaniei cand Basescu a condamnat comunismul.

M-am intors si mi-am vazut de ale mele. Le-am lasat pe cele doua femei susotind, probabil gandindu-se la nemernicia si lipsa de omenie a mea, care a redus venitul femeii cu tabelul.

Pe drum am realizat ca batranica nu scosese o vorba: asistase la o discutie intre mine si doamna care, bine intentionata, dorea sa ma faca sa semnez. Era o tacere disperata, tipand a lipsuri, a inanitie si deznadejde, a jena pentru ca era nevoita sa-si vanda sufletul pentru un ban, muncind in folosul celor care sunt de vina pentru aceasta situatie.

Inca ma mai intreb daca trebuia sa semnez sau nu: e o balanta de simboluri si valori, intr-o situatie existentiala de teatru absurd. Voi ce ati fi facut?