Traseism vs. Buna Credinta

In 2012, pe cand Noua Republica era doar o miscare, nu un partid, la o conferinta in Bucuresti a fost invitata sa vorbeasca doamna Monica Macovei. La aceeasi conferinta colegul meu de atunci, Daniel Arfire propunea primirea doamnei MM in miscarea noastra, propunere care a starnit animozitati interne pe motiv de traseism.

Recunosc ca atunci mi-am pus prima data problema aceasta, de a alege intre un principiu pe care noi, cei de la Timisoara, il doream implementat in statutul partidului si valoarea recunoscuta a doamnei Macovei.

Atunci am votat impotriva, pentru ca eram reprezentantul unor oameni pe care nu ii puteam dezamagi. Dar am votat cu inima stransa, pentru ca un om ca doamna Macovei ar fi fost un plus pentru miscare.

Zilele acestea am ajuns din nou la a discuta despre traseismul politic, discutie pe care cineva a catalogat-o ca fiind superfluu. Oare? Este un subiect asa de important superfluu doar pentru ca partidul lui l-a tratat radical?

Desigur, traseismul este un cancer politic atunci cand se incalca povara adevarului. Cand insa am un vis politic orientat pe rezolvarea unei probleme sociale prin impunerea unui anumit proiect, apoi constat ca partidul in care ma aflu impiedica asa ceva si aflu ca alt partid m-ar sustine, mai este trecerea mea la acel partid vazuta ca traseism?

Groso-modo, da. Pentru ca trec din partidul A in B. Chiar si liniar, in geometria aplicata in transporturi, este un traseu. Deci traseism.

Dar daca partidul meu pierde puterea si risc sa nu mai raman prefect si trec de la partidul C la partidul D, doar din interese personale de imbogatire si conservarea puterii, nu e tot traseism? Este, evident.

Si atunci care este diferenta? Sunt cele doua exemple unul si acelasi lucru?

Cand intru in politica sub povara adevarului si anunt ca doresc sa fac o schimbare in bine, apoi fac tot ce pot ca sa produc acea schimbare, transparent, asta inseamna buna credinta.

Cand insa intru in politica doar pentru o sinecura din care sa ma imbogatesc, fara sa dau nimic societatii, asta inseamna rea credinta.

Iar eu nu am voie, daca ma intereseaza binele comun, sa confund cele doua situatii numai ca am intrat intr-un partid care are “principii” grosiere, de judecata la hectar.

Doamna Macovei a intrat in politica si s-a luptat pentru independenta justitiei. A facut-o ca ministru, ca parlamentar si ca europarlamentar. A fost mai mult un tehnocrat decat un politician.

Si ca ea ma gandesc ca pot fi mai multi, inclusiv trecuti prin PSD: Cristian Diaconescu este un astfel de politician, mai mult tehnocrat decat membru de partid.

Iar exemplele pot continua: Mihai Razvan Ungureanu, Cristian Preda, Nicolae Manolescu, ori chiar Mihai Sora.

Si atunci ce ar trebui sa primeze? O procedura rezultata dintr-un principiu ales arbitrar si care trateaza cazurile globalist sau buna credinta?

Eu as merge pe buna credinta. Iar cand am visat Alianta Bunei Credinte nu am visat un grup exclusivist cu “oameni noi”, dar care, intrati intr-un sistem politic care corupe, sa devina ei, noii corupti.

Nu, eu imi doresc o alianta a oamenilor de buna credinta, care isi propun public obiective din Proiectul de Tara gandit de societatea civila, cea care da voturile. Si care politicieni, cu transparenta si competenta, realizeaza aceste obiective.

Gresesc?