Cazul Pașca. Înainte să judecăm un om, poate ar trebui să judecăm un sistem

Există anchete care spun o poveste despre un om și există anchete care spun o poveste despre o țară. Cazul Viorel Pașca pare să facă parte din a doua categorie. Nu știu dacă este vinovat sau nevinovat și nici nu îmi propun să stabilesc acest lucru înaintea instanței. Pentru asta există procurori, avocați și judecători. Dar, după toate informațiile apărute până acum, am ajuns la concluzia că adevărata problemă nu este doar un om, ci un sistem care pare să fi funcționat ani de zile într-o zonă gri, acceptată tacit de prea multe instituții.

Două realități care pot exista în același timp

Cele trei comunicate DIICOT despre acest caz aduc acuzații familiei Pașca despre constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată și complicitate la trafic de persoane în formă continuată. Sunt acuzații extrem de grave, care trebuie investigate cu toată seriozitatea și, dacă sunt dovedite, trebuie sancționate fără ezitare.

În același timp, chiar comunicatele instituțiilor făcute publice de Viorel Pașca și de avocatul său arată că sute de persoane au ajuns în acel centru venind din spitale, direcții de asistență socială și alte instituții publice. La Dumbrava, informațiile sunt că au ajuns cu ambulanțele și mașinile de poliție ale statului român.

Asta înseamnă că existența centrului nu era un secret, iar autoritățile îl cunoșteau de ani de zile. Aceste două realități nu se exclud reciproc. Este posibil ca statul să fi folosit acest centru ca soluție de avarie și, totodată, procurorii să considere că în interiorul lui au fost comise infracțiuni. Tocmai de aceea cred că simplificarea cazului într-o poveste cu „eroi” și „monștri” nu ajută pe nimeni.

Dacă statul știa, atunci statul trebuie să răspundă

Din declarațiile publice ale ministrului Muncii și din comunicatul de presă din 30 iunie 2026, reiese că problema era cunoscută de mulți ani și că s-a încercat, încă din 2016, găsirea unei soluții de intrare în legalitate. Ministrul Dragoș Pîslaru recunoaște instituțional că situația a fost, într-o anumită măsură, „băgată sub preș”, iar activitatea a continuat într-o zonă ambiguă.

Dacă spitale, DGASPC-uri și alte instituții au continuat să trimită oameni acolo, este firesc să ne întrebăm cine a aprobat aceste transferuri și pe baza căror verificări. Dacă astăzi procurorii susțin că în acel loc au existat fapte extrem de grave, atunci ancheta morală și, acolo unde legea o impune, ancheta juridică nu ar trebui să se oprească la administratorul centrului, ci și la responsabilitatea unui stat complice. Nu începând faptele constatate în ziua descinderii și nu terminând odată cu comunicatul de presă DIICOT din 30 iunie 2026.

Dincolo de dosarul penal există drama unei Românii invizibile

Cel mai trist lucru din tot acest caz este că vorbim despre oameni „invizibili”, pe care familiile lor și aproape nicio instituție nu i-a dorit și nu i-a văzut până acum. Persoane cu dizabilități psihice, bătrâni abandonați, oameni fără familie, fără locuință și, în multe cazuri, fără venituri. Indiferent ce va decide instanța în privința inculpaților, acești oameni au fost victimele unui sistem incapabil să le ofere soluții suficiente și demne.

Nu este suficient ca statul să reloce peste 400 de persoane și să declare că problema a fost rezolvată. Mai ales că nu sunt informații despre ce fac aceste persoane acum, de cine și unde sunt îngrijite. Adevărata întrebare este cum au ajuns sute de oameni să depindă de o singură persoană sau de o singură inițiativă, în condițiile în care protecția lor era, în primul rând, obligația statului.

Îmi doresc ca această anchetă să fie dusă rapid până la capăt, cu respectarea drepturilor tuturor celor implicați și fără presiuni politice sau mediatice. Dacă Viorel Pașca a comis infracțiuni, ele trebuie dovedite și sancționate. Dar, dacă instituțiile publice au cunoscut ani la rând această situație, au trimis persoane vulnerabile în acel centru și au tolerat funcționarea lui fără să găsească o soluție reală, atunci și ele trebuie să răspundă pentru propriile decizii sau inacțiuni.

Altfel, vom condamna un om și vom achita un sistem care a făcut posibilă existența acestei situații. Iar peste câțiva ani vom descoperi un alt caz asemănător, vom fi din nou revoltați și vom repeta același cerc al indignării, fără să fi schimbat cu adevărat ceva.

Când justiția devine spectacol, iar presa uită de propria responsabilitate, renunțând la echilibru

Un aspect la fel de îngrijorător a fost modul în care o parte a presei și a televiziunilor a ales să relateze evenimentele. Înainte ca instanța să analizeze probele și să se pronunțe asupra măsurilor preventive, au apărut deja verdicte, etichete și încercări insistente de a transforma o anchetă penală într-o armă politică.

În loc să explice faptele și să pună întrebări incomode tuturor instituțiilor implicate, o parte a presei a preferat să caute cu orice preț o legătură directă sau indirectă cu fostul premier Ilie Bolojan, deși informațiile publice disponibile până acum nu au stabilit o astfel de responsabilitate directă. A forța conexiuni politice fără ca acestea să fie susținute de probe nu înseamnă jurnalism.

Mai mult, există suficiente materiale de arhivă în care același Viorel Pașca era prezentat de aceleași televiziuni acuzatoare acum, drept un exemplu de solidaritate și implicare civică, fiind invitat în emisiuni elogioase și lăudat pentru activitatea sa. Astăzi, fără ca procesul să fi început măcar pe fond și fără o hotărâre judecătorească, aceleași televiziuni îl prezintă drept simbolul absolut al răului. Altfel, credibilitatea jurnalismului este înlocuită de logica audienței și a emoției, scăzând și mai mult încrederea populației în presă, pe fondul dovedirii legăturilor financiare cu majoritatea partidelor din România.

Poate cea mai mare victorie a acestui spectacol public este însă încă o divizare a societății

Am ajuns, din nou, să ni se sugereze că trebuie să alegem între două tabere. Fie suntem de partea legii și a instituțiilor, fie suntem de partea empatiei și a solidarității cu oamenii care îi îngrijesc pe cei aflați în suferință.

Eu refuz această falsă alegere. Un stat de drept autentic are nevoie și de justiție, din păcate una care s-a rupt azi de societate, dar și de compasiunea umană. Respectarea legii nu exclude umanitatea, iar empatia nu poate justifica încălcarea legii. Dacă vom continua să transformăm fiecare dramă socială într-un război ideologic și fiecare anchetă într-un meci politic, nu vom face decât să pierdem din vedere tocmai oamenii vulnerabili în numele cărora pretindem că vorbim.

Una peste alta, cred că adevărata lecție a acestui caz Pașca nu este doar despre vinovăția sau nevinovăția unui individ, ci despre obligația unei societăți de a-și proteja cei mai vulnerabili membri înainte ca tragediile să ajungă subiect de anchetă penală. Civilizația unui stat nu se măsoară doar în dezvoltare economică sau în infrastructură, ci și în felul în care își tratează bătrânii, bolnavii și persoanele fără sprijin.

Dacă după acest caz nu vom reforma sistemul care i-a lăsat ani la rând fără alternative, atunci nu vom fi învățat nimic din această tragedie.

Foto: DIICOT